Sau lectia data de excursia in Austria. O lectie simpla in propozitii simple
Mai intai drumul prin Romania spre Ungaria.
Sculat devreme. Plecat la 3.30. Traseu: Brasov, Sighisoara, Tg. Mures, Cluj-Napoca, Zalau, Carei.
Punct de trecere a frontierei: Urziceni, langa Carei. Am ales ruta asta pentru a evita Brasov-Sibiu care este un calvar – de cativa ani este in lucru si pentru a evita aglomeratia de “capsunari” de la granita de vest. Am ajuns la granita la ora 10:30AM. Mai exista cladirea vamii atat in .ro cat si in .hu. Am ajuns la vama ungureasca. Unde am fost “controlati” la acte. Acolo lucrau impreuna un vames ungur cu unul roman.
Traficul prin Ungaria e cu totul diferit. Motive: autostrazi (noi nu avem), celelalte drumurile fiind mai bune decat la noi, oameni mai civilizati si pedeapsa cu inchisoarea daca se depaseste o anumita limita de viteza. Toata lumea mergea cu maxim 50km/h in localitate. Am mers pe autostrada M3 pana la Budapesta si de acolo, prin oras, pe M1. Sunt foarte multe si bine plasate indicatoarele in Budapesta. N-am avut nevoie de GPS.
Am mancat /dormit o noapte la Paprika Csarda, unde rezervasem pe internet o camera.
E situat chiar langa granita cu Austria (ma rog, fosta granita). Paprika Csarda=”Taverna Ardeilor Iuti”. Se ved si poza miile de ardei iuti rosii atarnate de grinzi. 
116EUR/noapte/4persoane. Aer conditionat, WiFi, mic dejun si super servicii. Conditii de 4 stele. Dar marea calitate a acestui han este alta: bucataria. Am vazut oameni care se opreau special sa manance acolo. Am intalnit romani care veneau de la Viena pe autostrada vreo 70 km ca sa manance la Paprika Csarda. Chiar daca chelnerii nu prea stiau engleza(rupeau un pic de germana), meniurile erau si in engleza si ne-am facut intelesi. Felurile de mancare erau deosebit de savuroase prin combinatiile reusite (pe langa carnariile specifice maghiare, am mancat si niste clatite umplute cu seminte de mac si miere care stau la loc de cinste in amintirile gustative pe care le am). Vinul Tokai invechit ani buni de zile in butoaie mici de stejar parea ca vine direct din istoria Imperiului Austro-Ungar. Experienta cu vinul acela ma face sa ma gandesc ca vinurile unguresti sunt mai celebre mai vechi decat mai tinere. Ce m-a mai impresionat este ca, desi terasa si interiorul erau pline de zeci de meseni, comanda noastra a fost adusa in mai putin de 20 de minute. Aveam perceptia ca acei chelneri sunt angajatii mei personali care nu au alt scop in viata decat sa imi asigure servicii de foarte buna calitate. Am avut o experienta gastronomica si a serviciilor deosebite, cu atat mai mult cu cat acestea s-au intamplat intr-un loc de tranzit, pe autostrada, nicidecum intr-un hotel “din buricul targului”. Recomand cu caldura hotelul si, mai ales, restaurantul.
Dimineata am plecat inspre Austria. Am trecut pe langa cladirile vamale din ambele tari. Erau parasite dar in buna stare. Am trecut cu 50km/h prin locul unde barierele erau ridicate pentru totdeauna. Mi-am adus aminte de sentimentul de out-sider pe care l-am avut la granita cu Ungaria, unde, chiar daca doar 5 minute, am fost oprit pentru un control al actelor.
In urmatorul post voi povesti calatoria prin Austria si destinatia Salzburg.
