Panica e sora cea buna a lacomiei. Pe bursa, panica survine, de cele mai multe ori, ca efect al lacomiei. Cand nu iesi cand trebuie. Te mai lacomesti sa mai prinzi 2-3 %. Si intri in panica vazand ca scade titlul respectiv. Sau nu intri cand trebuie, te zgarcesti si intri foarte sus. Si incepe sa scada; te apuca o frica – ca o mica moarte.
Panica se autointretine cand se alimenteaza din false sperante (de exemplu nu vinzi, chiar daca in pierdere, pentru ca speri ca va mai creste; sperante desarte care intretin panica si ajungi la nebunie). Asa ajungi sa vezi ca ai -30% din portofoliu. Cand eram “copil”, mai acu’ vreo 8 luni, am ajuns sa pierd 33% tot pe pardalnicul de SIF3. Tot timpul ma gandeam “Cat mai poata sa mai scada?!Nu are cum mai jos!” Si am pierdut de mi-au mers fulgii. Vreo 6 luni nu m-ai mai atins de SIF-uri (alta prostie).
Frica apare si cand esti agresiv si agresivitatea isi are originile in frici.
Esti agresiv pentru ca ti-e frica. Cumperi sus. Nu iti pasa de semne. Intri in panica.
Am observat la mine: panica apare cand lucrurile nu se intampla asa cum anticipasem. Panica aparea atunci cand aveam asteptari care nu s-au indeplinit. Cand gandeam (fara sa imi fie evident) in pattern-uri, rigid, pe dos cum evolua piata. Mi-am dat seama ca trebuie sa am mintea libera, sa nu ma las influentat in decizii de scenarii care imi erau comode. Muulta imaturitate din partea mea 
Cand s-a dovedit ca am intrat prea sus si am pierdut sau cand m-am lacomit si am pierdut. Imi amintesc ca pe ARCV, in urma cu vreo 3 luni parca, am anticipat o crestere. Am cumparat jos, pe panica altora. A doua zi aveam, pe la inceputul sedintei, profit de 7%. Am mai stat, lacomindu-ma. Si, la sfarsitul sedintei, dintr-un profit frumusel, am ajuns sa am o pierdere la fel de frumusica: -5%. Practic mi s-au scurs printre degete..Nici comisionul nu mi l-am scors. Si am fost inspirat, pentru ca zilele urmatoare a picat in cap.
Panica, paradoxal,e legata si de incapatanare. Am observat la mine, in timp: indarjirea pe care o aveam atunci cand, vazand ca m-am inselat, nu aveam puterea sa recunosc renuntand la actiunile mele initiale. Adica: nu aveam puterea sa vand cand vedeam ca scade, nu suportam sa pierd, nici macar un leu. Am aflat, pe propria piele, ca E OK SA PIERZI.
Cum incerc eu sa previn panica (stare naturala, de altfel):
- Sa ma instruiesc din punct de vedere tehnic. Sa stiu sa citesc semnele, sa intru la momentul oportun si, mai ales, sa ies atunci cand trebuie
- Prin disciplina si mare atentie. Cum zicea mai deunazi un investitor, “sa stai cu oq pe ele” si sa am principii de la care sa nu ma abat.
- Sa nu ma lacomesc. Parte a disciplinei este fixarea targeturilor (cat imi permit sa pierd / cat imi permit sa castig) si respectarea acestora intocmai.
- Sa imi ascult instinctele. E undeva o voce interioara care imi spune ce sa fac in piata si cand. Am vazut ca si asta se formeaza si, daca stii sa o asculti, devine mai vorbareatza in timp.
Sunt sigur ca voi mai vorbi despre panica si despre aspectele ei hade.
Ca si morala pot spune ceva care poate fi contrazis: nu poti tranzactiona corect daca nu te intelegi pe tine insuti. Iarasi poate parea un cliseu, nu asta e intentia mea. In urma cu un an as fi ras spunand ca are iz hollywoodian. E concluzia la care am ajuns si pe care o simt dupa multe luni de experiente cu piata de capital.
